Prince of Lackes by Baxter Dury

„Nu cred că îți dai seama cât de reușit sunt…” Asta de la primul cuvânt rostit din cea mai mare parte a cuvântului, Miami, cel mai recent album al lui Baxter Dury, Prince of Lackes. „Nu dau un rahat despre tine…” Aceasta este din cea mai mare parte a cuvântului rostit a doua piesă, porțelan, cu vocale de Rose Elinor Dougall (a Pipettes). Ambele melodii au un sentiment de a -și plodiza înainte, luptându -se în sus – sau poate, așa cum indică arta de copertă, târându -se prin deșert.

Acest sentiment de izolare este oarecum rupt cu Mungo, dar până acum este clar că Dury va vorbi cu un accent de cockney pentru cea mai mare parte a acestui album. El cântă, dar nu chiar. Și muzica este încă netedă, dar are acest sentiment de o doom iminentă – este într -adevăr destul de interesant și trebuie să o ascult de două ori. O dată pentru voce, o dată pentru instrumente. Are chiar și un solo de chitară! Acest lucru se simte ca o versiune mai netedă, mai indie a Punk Rock. Ceea ce are sens, având în vedere legendarul tată punk al lui Dury. Sau este ca o versiune mai puțin hip-hop a lui Gorillaz.

Trebuie să spun: prima dată când am trecut prin câteva piese pe acest album, nu eram sigur ce să fac din asta. Dar nu aș putea să -l ignor. Și atunci când au apărut pe Shuffle a doua oară, m -am întors și am ascultat direct. Într -o lume plină de single -uri, este neobișnuit să auzi un album adecvat. Prințul echipelor necesită ceva timp pentru a -ți intra în cap și nu se grăbește. Ascultă sau nu. Nu dă un rahat despre tine. Dar dacă îți faci timp, dacă îl lași pe viermi, se află, recompensa este o experiență completă. Nici unul singur. Nu este o colecție de cântece bune cu umplutură.

Un album.